Program prelungit al transportului public în noaptea de Înviere, până la ora 03:30

Autoritățile au anunțat prelungirea programului mijloacelor de transport în comun în noaptea de Înviere, sâmbătă, 11 aprilie 2026, pentru a facilita deplasarea credincioșilor către și de la slujbele religioase.

Potrivit informațiilor transmise, mijloacele de transport vor circula până la ora 03:30. Activitatea va fi întreruptă temporar între orele 24:00 și 01:30, în timpul desfășurării slujbei.

Programul prelungit se aplică pentru mai multe linii de transport public, după cum urmează:

  • Tramvaie: liniile 1, 2, 4, 5 și 6
  • Troleibuze: liniile 11, 14, 16 și 18
  • Linii expres: E3 și E7
  • Autobuz: linia 33